E-MONITOR

MAGAZIN

EDITURA

TIPOGRAFIE

O informare corectă și actualizată asupra aparițiilor Monitorului Oficial al României prin:

Expert-Monitor

software legislativ online, cu multiple facilităţi de căutare, care include forma text cu legături şi imaginea martor a Monitorului Oficial;

Autentic Monitor

reprezintă formatul clasic al Monitorului Oficial în format electronic, disponibil în cadrul unei aplicații online. Permite accesul la Monitorul Oficial al României odată cu apariţia publicației, precum și la arhivă (pentru vizualizare și imprimare).

Cele mai recente acte publicate în Monitorul Oficial, Partea I

M. Of. nr. 426 din 9 Mai 2024

Hotărâre privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și, după caz, casării unor mijloace fixe concesionate Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ - S.A. - Unitatea Teritorială de Transport Bacău, Unitatea Teritorială de Transport Cluj, Unitatea Teritorială de Transport Constanța, Unitatea Teritorială de Transport Pitești, Unitatea Teritorială de Transport Sibiu și Unitatea Teritorială de Transport Timișoara

Nr. 419/23 Aprilie 2024

Guvernul României

M. Of. nr. 426 din 9 Mai 2024

Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. MF 114777 aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Asigurare Logistică Integrată, ca urmare a reevaluării

Nr. 420/23 Aprilie 2024

Guvernul României

M. Of. nr. 426 din 9 Mai 2024

Hotărâre privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta“ al Județului Tulcea

Nr. 421/23 Aprilie 2024

Guvernul României

M. Of. nr. 426 din 9 Mai 2024

Hotărâre pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și termenele de menținere a acestora în nivelurile de secretizare

Nr. 433/23 Aprilie 2024

Guvernul României

M. Of. nr. 426 din 9 Mai 2024

Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar a bunului imobil cu nr. M.F. 153167, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Nr. 434/23 Aprilie 2024

Guvernul României

M. Of. nr. 426 din 9 Mai 2024

Hotărâre privind trecerea unui bun imobil din domeniul public al statului și din administrarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații în domeniul public al județului Argeș și modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.464/2022 privind trecerea unor bunuri imobile din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia și în administrarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

Nr. 435/23 Aprilie 2024

Guvernul României

Acte publicate în Monitorul Oficial, Partea I

Informații utile

Persoane fizice

Informații despre serviciile destinate persoanelor fizice

Persoane JURIDICE

Informații despre serviciile destinate persoanelor juridice

Acte normative

Publicare acte normative

Informații complete privind actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și Partea a II-a.

Achiziții publice

Publicare anunțuri Achiziții publice

Sistemul de publicare on-line destinat preluării și publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare

Centrul pentru relații cu publicul

Acte pierdute / Schimbări de nume

Telefon: 021.401.00.78, 021.401.00.70, 021.401.00.75

Librărie (Expediere / vânzare monitoare / căutare legislaţie)

Telefon: 021.401.00.83 / 021.401.00.78
Email: libraria@ramo.ro

Concursuri / citații / sentințe / rapoarte de activitate

Telefon: 021.401.00.79

Convocări / extrasul situației financiare și raportul de activitate al asociațiilor sau fundațiilor de utilitate publică

Telefon: 021.401.00.73

Acte publicate
0
Titluri tipărite
0
Anunțuri gratuite publicate
0

LIBRĂRIE ONLINE

Cele mai vândute

Cumpără acum

PUBLICAȚII

EDITURA

ÎN AFARA
COLECȚIILOR

Suport Magazin ONLINE

a fost adăugat în coș.
Finalizare comandă