Lansare carte – Hunedoara tărâm binecuvântat

Lansare carte – Hunedoara tărâm binecuvântat

Bucureşti, 14 martie 2023, lansarea volumului I din trilogia „Hunedoara, tărâm binecuvântat”

https://video.agerpres.ro/video/detaliu/1075420

Recunoştinţa noastră Muzeului Naţional al Literaturii Române pentru găzduirea cu eleganţă a evenimentului, în special domnului director Ioan Cristescu, pentru fair play-ul editorial de care dă în mod constant dovadă.

Mulţumim autorului, domnul Vasile-Cosmin Nicula, pentru gestul de recunoştinţă arătat tărâmului binecuvântat al copilăriei sale, Hunedoara, prin această serie de albume fotografice. Şi pentru încrederea acordată Monitorului Oficial că va şti să dea viaţă, editorial şi tipografic, acestui dialog text-imagine. Pentru că a scris un text onest, care te face să vrei să ştii mai multe despre locurile prezentate. Şi pentru că a făcut fotografii care te fac să îţi doreşti să te afli acolo atunci, când răsfoieşti cartea. Doamnei Daniela Tobă, felicitări pentru grafica atât de inspirată.

Graţie domnilor Lucian Romaşcanu, ministrul culturii, Adrian Cioroianu, managerul Bibliotecii Naţionale, Virgil Ştefan Niţulescu, managerul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Alexandru Constantin Chituţă, managerul Muzeulului Naţional Brukenthal, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României, Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara, evenimentul de lansare a avut farmec şi rafinament – le mulţumim!

Cum mulţumim şi celor prezenţi în sală într-un număr atât de mare, călători, alături de noi, prin intermediul acestei cărţi, în tărâmul binecuvântat.

Urmează, în 21 aprilie, lansarea de la Hunedoara, Castelul Corvinilor, Sala Dietei. Vă aşteptăm!